De-a lungul anilor, tot mai mulţi oameni au sprijinit şi au încurajat organizarea unei manifestări având în prim-plan fotografia. Astfel în 2009, australianul Korske Ara, un tânăr pasionat de fotografie, a lansat Proiectul Zilei mondiale a fotografiei, care din anul următor a adunat tot mai mulţi participanţi, galeria de fotografii, găzduită on-line, adunând mii de fotografii ce surprind aspecte incredibile din numeroase locuri ale planetei.

Amator, profesionist sau poate aflat la prima fotografie, această zi este dedicată celor pasionaţi de fotografie, din orice colţ al planetei. Fie că este vorba despre un peisaj, portret sau despre surprinderea unei acţiuni, a unui aspect din viaţa de zi cu zi, fotografia este mai mult decât o imagine, este o poveste. Site-ul www.worldphotoday.com vine în întâmpinarea celor care doresc să marcheze Ziua mondială a fotografiei sugerând organizarea de reuniuni în care cei cu experienţă în această artă să ofere celor mai puţin cunoscători date despre tehnicile noi de realizare a fotografiilor, dar şi organizarea de excursii şi de plimbări pentru a realiza cât mai multe fotografi.

Ziua mondială a fotografiei este o celebrare a capacităţii de comunicare prin fotografie, capabilă să unească comunităţile la nivel local, dar şi global. Într-o lume în care milioane de imagini sunt încărcate în fiecare minut, această zi a determinat mii de oameni să contribuie cu o fotografie la atingerea unui scop simplu: să împartă lumea lor cu lumea întreagă.

Această zi marchează inventarea de către Louis Jacques Mande Daguerre (1787—1851) şi Joseph Nicéphore Niépce (1765-1833) a procedeului de realizare fotografiei prin daghereotipie, în urmă cu 177 de ani. Louis Daguerre împreună cu Joseph Nicéphore Niépce, care se ocupa cu captarea imaginilor din exterior pe un suport solid, au perfecţionat sistemul, punând la punct procedeul amintit. Înaintea perfectării acestui procedeu, în 1826, Nicéphore Niépce a captat o fotografie cunoscută sub numele de ''View from the Window at Le Gras'' printr-un proces numit "heliografie", considerată cea mai veche fotografie din lume.

După moartea lui Niépce, Daguerre continuă experimentele împreună cu fiul acestuia, Isidore. Foloseşte ca agent sensibilizator iodul pus pe o placă de cupru, acoperit cu un strat de argint. Printr-o developare în vapori de mercur se obţine o imagine negativă în relief (o matriţă). O fotografie realizată de inventator în 1837 prin daghereotipie, a reprezentat un colţ din atelierul său. La 9 ianuarie 1839, invenţia a fost prezentată Academiei Franceze de Ştiinţe şi Louis Daguerre a obţinut brevetul, fiind considerat părintele fotografiei.

Câteva luni mai târziu, pe 19 august 1839, guvernul francez a cumpărat brevetul şi a anunţat invenţia ca fiind un cadou gratuit pentru lume. Procedeul daghereotipiei a fost folosit după aproximativ 11 ani, în numeroase studiouri din New York, marcând începutul erei moderne în fotografie.