Paulo Gabriel da Silva Barros, în vârstă de 30 de ani, care are 88 de centimetri înălţime, a cerut-o de nevastă pe Katyucia Hoshino, de 27 de ani şi 89 de centimetri, la un restaurant de sushi din Itupeva, oraşul în care cei doi locuiesc, în sud-estul Braziliei. După ce s-a asigurat că Paulo nu glumeşte, Katyucia a acceptat propunerea, spre bucuria prietenilor cuplului care au asistat la eveniment.

Cei doi au declarat că le surâde ideea ca în viitor să aibă un copil, chiar dacă ar putea fi dificil pentru Katyucia să ducă la capăt o sarcină ţinând cont de dimensiunile sale.

„Vreau să ne căsătorim într-o bună zi. Fie că vom avea sau nu copii, îmi doresc să fim fericiţi”, a spus Katyucia.

Cei doi tineri mai speră ca după ce îşi vor oficializa relaţia să devină cel mai scund cuplu din lume. „După ce ne căsătorim o să facem demersurile pentru a fi recunoscuţi, de către Guinness World Records, drept cel mai scund cuplu”, a spus Paulo.

În prezent, acest titlu aparţine altui cuplu din Brazilia, Douglas Maistre Breger da Silva, de 46 de ani, şi Claudia Pereira Rocha, de 43 de ani. Cei doi măsoară, împreună, 1,80 metri şi s-au căsătorit în urmă cu 18 ani.