I-a fost greu să-şi adune toate operele într-un singur vernisaj, mai ales că lucrările sale sunt împrăştiate prin toată lumea, iar o mare parte dintre ele se află în colecţii personale.

În tematica tapiseriilor sale, autoarea nu imită folclorul, ci îl valorifică în spiritul actualităţii, de cele mai multe ori fiind inspirată de locurile de baştină. Una dintre cele mai semnificative realizări ale sale este ţesătura „Cor sătesc”, prin care ilustrează mai multe figuri feminine şi graţioase.

Pe lângă tapiserie, o parte din viaţa sa a dedicat-o picturii. Tehnica în ulei pe care o stăpâneşte, i-a surprins până şi pe colegii de breaslă.

Promotoare a tapiseriei profesioniste în Republica Moldova, Maria Saca-Răcilă a reuşit să valorifice tradiţiile textile populare printr-un limbaj plastic de o stilistică nouă, cea a artei moderne.