Membrii legendarului grup Abba au marcat cei 50 de decenii de prietenie, la o petrecere privată, în Berns Salonger, Stockholm. Björn Ulvaeus, care are în prezent 71 de ani şi Benny Andersson, în vârstă de 69, Anni-Frid Frida Lyngstad, care are 70 de ani şi Agnetha Faltskog, de 66 de ani, s-au reunit să sărbătoarească prietenia şi succesul răsunător al trupei.

Potrivit informaţiilor din presă, la petrecerea privată, Frida şi Agnetha au urcat pe scenă şi au cântat piesa "Me and I", lansată de Abba în 1980, cu dedicaţie pentru Benny şi Björn . Bărbaţii au urcat apoi pe scenă şi au cântat împreună cu Frida şi Agnetha. Este pentru prima dată din 1986 când grupul se reuneşte pentru a cânta pe scenă, scrie Daily Mail.

Trupa s-a destrămat în 1982. Cei patru membri ai grupului Abba au fost văzuţi pentru ultima oară împreună în public în ianuarie 2016, la inaugurarea unui restaurant inspirat dintr-o tavernă cu specific grecesc, ce a apărut în musicalul Mamma Mia!, un film din 2008, care a avut la bază muzica trupei suedeze, relatează BBC.

Björn şi Agnetha au fost căsătoriţi din 1971 până în 1980, în timp ce Benny şi Frida au divorţat în 1980, după o căsnicie de doar 2 ani.

Înainte de a se forma faimosul grup pop care a dominat artistic anii '70, fiecare dintre cei patru componenţi s-a afirmat în viaţa muzicală: Björn cu Hootenanny Singers la începutul anilor '60, Benny ca lider la The Hep Stars, Agnetha înregistra din 1967, având deja la activ câteva hit-uri, iar Anni-Frid îşi construise o carieră solistică, în parte şi cu ajutorul lui Benny, alături de care se afla din 1970, scrie Wikipedia.

În 1967, Bjorn şi Benny au cântat prima melodie împreună, iar spre sfârşitul anului au stabilit un parteneriat, drept compozitori. Tot în această perioadă, Benny a părăsit grupul The Hep Stars în timp ce Hootenanny Singers devine o formaţie doar de studio. Cel care avea să devină managerul formaţiei ABBA a fost Stig Anderson, care a contribuit şi la scrierea versurilor multora dintre hit-urile formaţiei ABBA în perioada primilor ani de carieră. În primăvara anului 1969, Bjorn şi Benny le-au cunoscut pe Agnetha Fältskog şi Anni-Frid Lyngstad. Odată cu apariţia lui Benny şi Björn ca duo pe disc şi în spectacole, cu cele două fete apărând ca back-up vocal, ideea cvartetului începe să prindă viaţă.

Trupa suedeză Abba, formată din Agnetha Fältskog, Benny Andersson, Björn Ulvaeus şi Anni-Frid Lyngstad, a ajuns în repetate rânduri pe prima poziţie în topurile din întreaga lume, între 1974 şi 1982. Formaţia s-a făcut remarcată prin câştigarea concursului Eurovision, cu piesa "Waterloo", în 1974.

În 1975 a fost lansat albumul ABBA, cuprinzând hiturile: I do, I Do, I Do; S.O.S.; Mamma Mia". În Australia grupul devine extrem de popular, albumul fiind pe locul 1 luni de zile. Filmul Abba - The Movie, turnat în cursul turneului în Australia, deţine până în ziua de azi recordul de audienţă, cu 54% de spectatori din întreaga populaţie.

1976 este anul în care Abba a fost declarată una din cele mai populare formaţii din lume. Cel de-al 4-lea album al formaţiei, Arrival, a fost finalizat la sfârşitul anului 1976, şi cuprinde hiturile: Fernando; Dancing Queen; Money, Money, Money; Knowing me, knowing you. În 1977, Abba a plecat într-un un mare turneu mondial şi doi ani mai târziu cântă în Statele Unite. Discurile single şi albumele se succed într-o cursă ameţitoare, în aprilie 1977, Dancing Queen devine numărul 1 în Marea Britanie.

Succesul financiar al grupului aduce economiei suedeze venituri mai mari decât cele ale companiei de autoturisme Volvo. În 1977, a apărut The Album, printre piese numărându-se şi piesele: Eagle, Take a Chance on Me; The name of the game şi Thank you for the music.