După puternicele furtuni din 4 iunie, statul australian se confruntă cu creşteri ale nivelului apelor şi precipitaţii torenţiale. Ca să evite să se înece, păianjenii (din Familia Linyphiidae) s-au refugiat în vârful copacilor din apropierea oraşului Launceston (nordul insulei). Pânza ţesută de ei seamănă cu un balon cu aer cald.

„Se urcă până într-un punct mai înalt - în vârful unui fir de iarbă, de exemplu, îşi îndreaptă abdomenul spre cer şi scot un fir de mătase", explică Graham Milledge, expert în arahnologie la Australian Museum. „Vântul ia firul care are rolul unei paraşute şi îl duce departe”, adaugă el. Păianjenii se adună cu miile în ramurile copacilor, creând o pânză deasupra vegetaţiei. „Oamenii nu îşi dau seama cât de mulţi sunt păianjenii până când are loc un astfel de eveniment”, afirmă Milledge.

Fenomenul, care este rar, conform specialistului, nu este totuşi neobişnuit. În cazul unui pericol, păianjenii care trăiesc pe pământ sau în subsol recurg adesea la acest lucru. În mai 2015, tot în Australia, locuitorii au spus că „ploua cu păianjeni” în timp ce aceştia zburau liniştiţi, în perioada migraţiei.

În 2011, după ploi asemănătoare, acelaşi fenomen s-a produs în Pakistan. Atunci, păianjenii aflaţi în cocon pe copaci au dus la scăderea drastică a numărului de ţânţari.