Casey Dienel, pe numele său de scenă White Hinterland, susţinută de cercuri muzicale independente, consideră că are dreptul la indemnizaţii "substanţiale".


'Ring the Bell', cântec de pe al treilea album 'Baby' semnat de White Hinterland şi lansat la începutul anului 2014, se deschide cu repetarea unor sunete cântate de o voce ascuţită, înainte ca sintetizatoarele să se facă auzite.

'Sorry', piesa de pe albumul 'Purpose' al celebrului cântăreţ american lansată în noiembrie, a fost compusă tot pe baza repetării unor sunete vocale întretăiate de un ritm dance.


Chiar şi un public neiniţiat ar recunoaşte imediat fragmentul şi asemănările dintre cere două piese, se arată în plângerea depusă săptămâna trecută în faţa unui tribunal federal din Nashville (Tennessee).

Casey Dienel consideră că echipa lui Bieber a preluat piesa ei 'Ring the Bell' şi a deformat-o electronic fără acceptul său.

Numărul proceselor pentru drepturi de autor reclamate împotriva unor muzicieni celebri a crescut în ultimele luni.