Pe 15 februarie a fost dat startul campaniei „Împarte o carte, împarte sănătate” iniţiată de studenţii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”. Pentru al doilea an consecutiv, tinerii şi-au propus să colecteze cărţi cu poveşti, poezii şi enciclopedii pentru o cauză nobilă.

Odată cu lansarea campaniei, sute de donatori au venit cu cărţi la punctele de colectare, pentru ca într-un final, de Ziua Mondială a Sănătăţii, toate lecturile donate să ajungă la copiii internaţi la clinica Emilian Coţaga din cadrul Institutului Mamei şi al Copilului.

În cadrul companiei au fost ridicate 12 puncte de colectare, dintre care şapte s-au situat în căminele studenţeşti. Voluntarii s-au mobilizat pentru o cauză nobilă şi au adunat peste 300 de cărţi, care la data de 7 aprilie vor ajunge la destinaţia finală - în mâinile copiilor.