Întâlnirile celor doi erau până acum clandestine, în spatele uşilor închise şi cu puţini martori, însă Rihanna şi Leo nu s-au mai ascuns săptămâna trecut de camerele foto, la popularul festival Coachella.

Cântăreaţa din Barbados, care purta la gât un colier de diamante şi o pereche de ochelari mari de soare aurii, şi celebrul actor, cu capul acoperit discret cu un fes, s-au distrat alături de cei prezenţi la festival.

Este prima imagine împreună a celor doi, după fotografia celebrului sărut pe care şi l-au dat la Paris acum câteva luni şi a cărei publicare Leo a încercat prin toate mijloacele să o împiedice.

Interpreta piesei Work şi protagonistul filmului The Revenant şi-au început foarte discret relaţia în 2015, când au fost văzuţi împreună la o petrecere organizată la reşedinţa Playboy din Los Angeles, iar de atunci au fost surprinşi de mai multe ori în posturi romantice.

Dar cântăreaţa de 28 de ani şi actorul în vârstă de 41 nu au dorit să-şi oficializeze relaţia, pe care deja nu o mai pot ţine ascunsă. Pe parcursul anului 2015, Rihanna a avut o scurtă relaţie cu rapperul Travis Scott, care a rămas la stadiu de aventură.

Între timp, au apărut zvonuri că ar avea o legătură cu jucătorul de la Real Madrid, Karim Benzemá, deşi amândoi au insistat că între ei nu există mai mult decât o simplă prietenie.

În ceea cel priveşte pe Leonardo DiCaprio, în luna ianuarie a apărut ştirea că actorul s-a despărţit, după numai şase luni, de cea pe care toate lumea o vedea ca pe viitoarea lui soţie, top modelul Kelly Rohrbach.