Când pregătiţi masa pascală, primul lucru de care trebuie să ţineţi cont este că natura s-a trezit, iar florile vii sunt cele mai simple şi accesibile decoraţiuni. Vesele, pline de culoare şi parfum, florile înnobilează masa.

Un alt detaliu important în decorul mesei este şi nuanţa ouălor. Ca să obţineţi o culoare intensă, dar şi inofensivă, optaţi pentru vopseli naturale.
Prin culorile pe care le folosiţi pentru tacâmuri şi elementele textile de pe masa de Paşti, puteţi aduce primăvara în casă. Tot ce trebui să faceţi este să optaţi pentru tonuri vesele şi energizante.

Iar la final fugăriţi câţiva iepuraşi printre pahare, ascundeţi din loc în loc ouă vopsite, crenguţe şi coşuleţe. Şi nu uitaţi că în această zi, ospăţul ar trebui să înceapă cu sunetul de ouă ciocnite!