Frumoasă, graţioasă, plină de energie şi entuziasm molipsitor, aşa a ieşit Lilu în faţa unei săli pline de oameni. Încrederea şi iubirea de sine au fost valorile transpuse printr-un mesaj care a ajuns la inimile femeilor din cadrul seminarului.

Subiectul abordat de Lilu este actual în ţara noastră, unde femeile chiar au nevoie să se dezbrace de complexe. Aliona a venit la eveniment împreună cu fiica sa Mirela pentru a-i aminti despre importanţa unei societăţi cu femei puternice.

Dorinţa tinerei prezentatoare de a face lumea mai bună a ajuns la inima tuturor, iar acesta e doar începutul.

Pe lângă faptul că a îndemnat femeile să fie mai încrezătoare în sine şi a oferit daruri celor mai norocoase dintre ele, din fondurile adunate la acest eveniment, Lilu va ajuta o familie nevoiaşă.