Primii 10.000 de lei din această săptămână au ajuns în buzunarul familiei Timofti din Ungheni. În ultima perioadă, zece a fost numărul lor norocos, mai ales că au sărbătorit un deceniu de la căsătorie. Iar Dumitru, fiul lor mai mare, a împlinit tot zece ani.

Pe Natalia Margarit, cea de-a doua câştigătoare a săptămânii, norocul a găsit-o chiar pe 8 martie! După un an şi jumătate de încercări, Natalia îşi pierduse încrederea şi se cam resemnase. Ultima încercare i-a adus însă cei zece mii de lei în buzunar.

Miercuri a venit rândul Silviei Boţan din Orhei să-şi revendice premiul pentru fidelitate. Silvia nici nu se aştepta ca norocul s-o găsească la locul ei de muncă, în farmacie. Aşa că şi-a împărtăşit bucuria cu toţi clienţii.

Şi pentru că primele trei câştigătoare au fost femei, joi, în ultima zi de extragere din această săptămână, şansa l-a prins de mână pe Pavel Levinti.

Un costeştean care la 19 ani a devenit cel de-al 19-lea câştigător la „Priveşti şi câştigi".

Norocul vă aşteaptă în fiecare zi, de luni până joi, la Veranda, pe Jurnal TV. Tot ce aveţi de făcut e să prindeţi parola zilei afişată pe ecran şi s-o expediaţi prin sms la numerele scurte 5055 sau 5050.