Pentru aceasta, luxemburghezii l-au atras de partea lor şi pe fostul şef al Agenţiei Spaţiale Europene, Jean Jaques Dordain. Autorităţile din Luxemburg au anunţat că vor susţine financiar proiectele de cercetare şi dezvoltare menite a le transforma visul în realitate, anunţă BBC.

Pe urmele lui Jules Verne

Dordain a susţinut o conferinţă de presă miercuri, 3 februarie, în noua sa calitate de consultant ştiinţific al guvernului din Luxemburg. Fostul şef al Agenţiei Spaţiale Europene a explicat că proiectul acesta nu mai pare o simplă ficţiune desprinsă din cărţile lui Jules Verne. Dordain i-a sfătuit pe antreprenorii europeni să se orienteze cât mai rapid către acest tip de minerit spaţial, amintind că start up-urile americane au lansat deja câteva propuneri în acest sens.

„Lucrurile încep să se mişte rapid în Statele Unite şi era şi cazul să avem o iniţiativă europeană în acest sens. Sunt bucuros că aceasta vine din Luxemburg. Nu avem nicio scuză dacă îi lăsăm pe investitorii europeni să se îndrepte spre California”, a comentat noul şef al minerilor spaţiali din Luxemburg.

O nouă cursă spaţială

Două companii americane au iniţiat deja planuri în acest sector, Deep Space Industries şi Planetary Resources beneficiind de anul trecut şi de o legislaţie favorabilă emisă de guvernul american care a dorit să cimenteze dreptul companiilor din Statele Unite de a exploata asteroizii. Cele două firme sunt în perioada de recrutare a specialiştilor care să ducă la capăt planul lor de exploatare a resurselor minerale din spaţiul cosmic.

Mai mulţi comentatori şi-au manifestat îngrijorarea că noile legi federale privind exploatarea resurselor din spaţiul cosmic ar putea fi în contradicţie cu prevederile Tratatului ONU pentru Spaţiul Extraterestru încheiat în 1967. În schimb, ministrul Economiei din Luxemburg, Stephen Schneider, nu manifestă nicio îngrijorare în acest sens. „Aceste legi din tratatul ONU împiedică însuşirea de către un stat a spaţiului cosmic şi a corpurilor cereşti, dar nu exclud însuşirea materialelor găsite acolo.

În mare, situaţia este aceeaşi cu a pescadoarelor aflate în ape internaţionale. Un pescar poate păstra peştele prins, dar nu va putea revendica drepturi de proprietate asupra oceanului”, a explicat Schneider. În ciuda dimensiunii minuscule a ducatului, Luxemburgul adăposteşte două dintre cele mai mari companii de telecomunicaţii prin satelit din lume: SES şi Intelsat.