Cu toate că încă nu a fost stabilită o dată pentru terminarea proiectului, se anunţă că vizitatorii vor găsi o varietate de beri din Slovenia şi vor plăti şase euro pentru trei băuturi servite într-o cană tradiţională.

Costul proiectului ar urma să fie de aproximativ 170.000 de euro, jumătate din cost fiind suportat de Consiliul Local.

Primarul oraşului, Janko Kos, spune că restul banilor vor veni din donaţii. "Este adevărat că fântâna nu va fi ieftină, dar este un proiect de dezvoltare, un produs turistic", spune acesta.

Oraşul Zalec este localizat într-o vale cu plantaţii de hamei, în centrul Sloveniei, cunoscut la nivel local drept "valea aurului verde", informează Descoperă.