„O expresie a creativităţii, identităţii şi coeziunii sociale, tehnicile au fost transmise din generaţie în generaţie în unele familii, dar şi de ateliere şi instituţii de învăţământ”, arată site-ul UNESCO.

Potrivit site-ului, în mod tradiţional, scoarţa era realizată de ţesători din România şi Republica Moldova şi obişnuia să fie folosită în scop decorativ, pentru ceremonii funerare, expoziţii şi ca parte din zestrea miresei. În prezent, sunt văzute mai ales ca lucrări de artă.

Dosarul comun coordonat de România şi elaborat împreună cu Republica Moldova include şi un documentar de 10 minute, în care este prezentată tehnica tradiţională de realizare a scoarţei.

Pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, România a mai fost înscrisă cu: „Ritualul Căluşului” (2008), „Doina” (2009), „Tehnici de prelucrare a ceramicii de Horezu” (2012), „Colindatul de ceată bărbătească în România şi Republica Moldova” (2013) şi „Jocul fecioresc” (2015).