„Câte vieţi sacrificate pentru o haină", se putea citi pe o pancartă purtată de Luisa Escribano, 53 de ani şi de fiica sa Barbara, 21 de ani, îngenuncheate în mijlocul altor manifestanţi zăcând inerţi unii lângă alţii.

Luisa este de părere că „trebuie să fie atrasă atenţia asupra a ceea ce li se întâmplă animalelor, a căror soartă este amplu ignorată de publicul larg". „Hainele de blană sunt asociate, în mod greşit, luxului şi modei", a subliniat şi Aida Gascon, responsabilă a ramurii spaniole a organizaţiei de apărare a drepturilor animalelor AnimaNaturalis, care a convocat manifestaţia.

În fiecare an, peste 60 de milioane de animale din lume — dintre care peste 32 de milioane în Uniunea Europeană — sunt ucise pentru blana lor din care se confecţionează mantouri şi alte articole vestimentare", potrivit AnimaNaturalis.

Europa produce 70% dintre blănurile de vizon purtate în întreaga lume şi 63% dintre blănurile de vulpe, potrivit organizaţiei.

Danemarca şi Finlanda sunt cei mai importanţi producători şi exportatori de blană de vulpe şi de vizon din lume. Rusia, Canada şi Olanda sunt de asemenea producători importanţi, încheie AFP.