În 2015, interpreta hit-ului „Bad Blood” s-a aflat pe locul doi în topul Forbes, în urma lui Katy Perry, cu încasări estimate la 80 de milioane de dolari. Swift a primit, în luna mai, la gala BMI Pop Awards, trofeul care îi poartă numele „Taylor Swift Award”, decernat de Broadcast Music Incorporated, în semn de recunoaştere pentru influenţa şi talentul său creativ şi artistic.

Cântăreaţa Adele, în vârstă de 28 de ani, ocupă poziţia a doua în topul Forbes pentru 2016, cu încasări de 80,5 milioane de dolari, cele mai mari ale acesteia de până acum.

Adele, al cărei album „25” a devenit rapid cel mai bine vândut în 2015, s-a bucurat de un succes continuu în acest an şi a adunat milioane la fiecare concert, mai arată sursa citată.

Madonna, care a condus în topul „Cea mai bine plătită cântăreaţă” în 2013, se află în acest an pe locul al treilea. Turneul ei recent, „Rebel Heart”, a însumat venituri de 170 de milioane de dolari, ceea ce a făcut ca suma totală obţinut de vedetă în turnee să ajungă la 1,4 miliarde de dolari, brut. În ultimele 12 luni, Madonna, în vârstă de 58 de ani, a încasat 76,5 milioane de dolari.

Rihanna, care a primit o distincţie pentru întreaga carieră la Premiile MTV de la 28 august, a câştigat 75 de milioane de dolari în ultimele 12 luni. Împreună, cele 10 femei din lista Forbes au încasat în această perioadă peste 600 de milioane de dolari.

Topul Forbes a fost alcătuit după estimarea veniturilor brute obţinute din iunie 2015 până în 2016, pe baza interviurilor realizate cu manageri, agenţi, avocaţi şi unele dintre vedete. De asemenea, au fost luate în considerate date obţinute de la Pollstar, Asociaţia profesioniştilor din industria discografică americană (Recording Industry Association of America) şi Nielsen SoundScan, care urmăreşte vânzările în domeniul muzicii.