Aşa cum cere tradiţia, pomul de Crăciun, care provine de la o fermă din Pennsylvania, a ajuns la reşedinţa prezidenţială într-o căruţă trasă de cai, vinerea trecută, şi fost primit de Prima Doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, alături de nepoţii ei, Austin şi Aaron Robinson, şi cei doi câini ai familiei, Bo şi Sunny.

Îmbrăcată într-o jachetă neagră şi pantaloni de aceeaşi culoare, Michelle Obama a ieşit să întâmpine bradul în compania celor doi nepoţi ai săi, Austin şi Aaron Robinson, în vârstă de şase şi respectiv patru ani. Austin şi Aaron sunt fiii fratelui său, Craig Robinson.

„Sunt copiii noştri de schimb”, a glumit prima doamnă cu privire la absenţa celor fiice sale ale sale, Malia şi Sasha, protagonistele principale ale acestui tip de evenimente. "Aşa se întâmplă când ai două fete adolescente", a spus Michelle.

Malia şi Sasha nu au fost prezente nici la tradiţionala ceremonie de graţiere a curcanului de sărbătoarea de Thanksgiving (Ziua Recunoştinţei), locul lor fiind luat tot de Austin şi Aaron Robinson.