La cea de-a XX-a reuniune a Consiliului Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor (UIA) de la Barcelona, din 1997, s-a decis ca Ziua mondială a arhitecturii să se celebreze la aceeaşi dată cu ziua dedicată habitatului, în prima zi de luni a lunii octombrie.

Confruntată cu multiplicarea şi intensificarea provocărilor globale, UIA pune în evidenţă rolul esenţial al arhitecturii şi urbanismului în configurarea unui viitor mai bun şi invită toate organizaţiile arhitecţilor să se mobilizeze în această zi pentru a promova acţiunile şi soluţiile arhitecturale menite să uşureze suferinţa umană, să reducă greutăţile planetare şi să amelioreze calitatea vieţii.

Totodată, UIA va sublinia contribuţia arhitecţilor la Crearea unei lumi mai bune în cadrul Conferinţei Habitat III (Quito, Ecuador, octombrie 2016) şi a Conferinţei COP 22 (Marrakesh, Maroc, 7 noiembrie 2016).

UIA recomandă organizarea de evenimente care să evidenţieze arhitectura ca o parte vitală a procesului de cultură şi să ilustreze potenţialul acesteia în rezolvarea provocărilor cu care se confruntă arhitecţii în exercitarea profesiei lor. Aceste noi abordări recunosc rolul culturii ca un sistem de valori şi resurse pentru construirea şi dezvoltarea durabilă, relevând necesitatea de a folosi experienţa generaţiilor trecute şi recunoaşterea culturii ca parte a bunurilor comune globale şi locale. Puterea extraordinară a culturii poate fi valorificată atunci când există o abordare axată pe oameni şi aşezăminte, experienţa culturală fiind integrată în programele de dezvoltare şi iniţiativele de consolidare a păcii.

Organizaţia Naţiunilor Unite recomandă integrarea dimensiunii culturale în mod sistematic în definiţii ale dezvoltării durabile şi ale creşterii bunăstării, prin politici şi programe de dezvoltare naţionale şi regionale. Diversitatea culturală implică soluţii diferite de dezvoltare.

O înţelegere a culturii, ca o deschidere spre evoluţie şi o abordare bazată pe drepturi şi respectul pentru diversitate, va permite oamenilor să trăiască aşa cum aleg ei, sporind astfel oportunităţile şi capacităţile umane, promovând în acelaşi timp înţelegerea reciprocă şi schimburile între popoare.