Regina Margareta I s-a folosit de moartea soţului şi a fiului său pentru a prelua puterea şi a unit Danemarca, Norvegia şi Suedia.
Omoloagele sale din cărţi şi serial ar putea fi Cersei şi Daenarys, două personaje feminine care reuşesc să supravieţuiască jucând după regulile bărbaţilor. În Evul Mediu, reginele îşi dobândeau puterea prin relaţiile lor cu bărbaţii din familie – tată, soţ sau fiu, fiind astfel supuse unor limite destul de restrânse. Existau însă moduri prin care ele puteau depăşi aceste limite. În Urzeala tronurilor, Cersei foloseşte minciuna şi arta manipulării pentru a-şi atinge scopurile. Reginele medievale îşi influenţau, de regulă, bărbaţii în spatele cortinei politice, iar consilierii nu puteau controla conversaţiile private din dormitorul regal.
O regină din perioada medievală care s-a remarcat în arta politicii a fost Regina Margareta I, cea care a unit regatele Danemarcei, Norvegiei şi Suediei. După moartea tatălui ei, regele Danemarcei, şi moartea soţului său, regele Norvegiei, Margareta a devenit Regină mamă. Când singurul ei fiu, Olaf, a murit în adolescenţă, ea a preluat coroana regatelor norvegian şi danez. Suedezii au invitat-o apoi să ia locul liderului lor de origine germană, Albrecht de Mecklenburg, pe care l-au alungat, sugerându-i că poate conduce statul până când se va căsători.
Însă Margareta n-a vrut să-şi găsească un soţ. L-a adoptat pe fiul unui nepot, Eric de Pomerania, care i-a devenit moştenitor. Acesta a fost încoronat în 1397 ca rege al celor trei regate, însă Margareta a deţinut de facto puterea până la moartea ei din 1412.
Cavalerii teutoni au apărat Europa creştină şi Ţara Sfântă în numele Domnului, luptând împotriva păgânilor.
În Urzeala tronurilor, Rondul de Noapte este un ordin militar dedicat apărării Celor Şapte Regate împotriva pericolelor de dincolo de Zid. Bărbaţii din Rond se dedică în totalitate acestei vieţi, asemenea cavalerilor medievali, neavând dreptul la o familie sau la o soţie.
Disciplina şi obedienţa totală faţă de regulile ordinului au caracterizat toate ordinele militar-religioase din perioada medievală, mai ales pe cele din timpul Cruciadelor. Dintre acestea, cel mai cunoscut a fost Ordinul Cavalerilor Teutoni, născut într-un spital dedicat pelerinilor germani în Accra. După căderea Ierusalimului, în 1187, cavalerii teutoni şi-au găsit un nou rost în Imperiul Romano-German, acolo unde – cu sprijinul Împăratului Frederic al II-lea – au cucerit şi convertit teritoriile prusace
Hoardele mongole care au ajuns din inima Mongoliei până în Europa centrală stau la baza imaginarului trib Dothraki.
Călăreţii războinici Dothraki din Urzeala tronurilor amintesc, desigur, de mongolii lui Ginghis Han. Cultura imaginată de George R.R. Martin este foarte similară cu cea a vechilor mongoli – o cultură nomadă, centrată în jurul cailor, a unor războinici mereu în mişcare, în căutare de noi cuceriri şi jafuri.
Triburile mongole, unite sub Ginghis Han, au dat naştere celui mai mare imperiu din istorie – ce se întindea, în epoca sa de maximă expansiune, de la Oceanul Pacific până la Europa de Est. Mărturii despre viaţa acestor nomazi au apărut în secolul al XIII-lea, atunci când primii călători europeni au ajuns în teritoriile lor îndepărtate şi au descris ce au văzut. Unul dintre primii vizitatori curţii mongole – numite orda, de unde cuvântul hoardă – a fost Johannes de Piano Carpini, trimis în 1245 la Marele Han de către Papa Inocenţiu IV. Acesta a relatat Papei despre condiţiile climatice dure în care trăiau mongolii, obiceiurile acestora, în ce tipuri de locuinţe locuiau.
O societate secretă de asasini – asemenea Oamenilor fără Chip – a existat şi în perioada medievală.
Însuşi cuvântul „asasin” îşi are originile într-o societate secretă din perioada medievală – Nizari Ismaili, o sectă islamică apărută în secolul XI în zona Persiei şi Siriei. Membrii sectei erau şiiţi şi se opuneau dinastiei selgiucide sunnite care conducea Persia. Au reuşit să cucerească mai multe fortăreţe montane, stabilindu-şi sediul la Alamut, în Nord-Vestul Iranului.
Bărbaţii din această ligă de asasini îşi eliminau ţintele în public pentru a stârni frica inamicilor şi foloseau, de cele mai multe ori, un pumnal otrăvit.
Secta a fost distrusă două secole mai târziu, când mongolii au cucerit Alamut în 1256, însă ramura siriană a sectei a supravieţuit şi activat până în secolul al XIV-lea.
Narses, generalul-eunuc din timpul Împăratului bizantin Iustinian, i-a gonit pe goţi din Italia, şi a înăbuşit răscoala de la Nika. O armată de eunuci, însă, n-a existat niciodată.
Pentru oamenii medievali, ideea unei forţe armate extraordinare formate din eunuci – precum armata lui Daenarys – ar fi părut absurdă, chiar imposibilă, din moment băieţii castraţi de tineri nu dezvolta musculatura necesară pentru a deveni războinic.
Cu toate acestea, eunucii reprezentau o parte importantă în multe societăţi medievale, de la Constantinopol şi până în China. Deşi rareori deveneau războinici, unii au devenit totuşi mari lideri militar, precum Narses, un eunuc bizantin care a condus o campanie de succes împotriva ostrogoţilor din Italia.
Jurnal.md
