Energocom a achiziționat 300 de mil. metri cubi de gaz; O parte vor fi stocate în depozite subterane din România și Ucraina

S.A. Energocom informează că în perioada iunie-iulie curent, în baza solicitărilor S.A. Moldovagaz, a desfășurat mai multe licitații în cadrul cărora a achiziționat din surse financiare proprii cca 300 mil. m3 de gaze naturale.

29 august 2023, 12:52

Care sunt noile prețuri stabilite de ANRE pentru carburanți

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit noi prețuri plafon la carburanţi pentru miercuri, 30 august.

29 august 2023, 12:18

Germania va oferi Republicii Moldova peste zece milioane de euro pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii

Germania va oferi Republicii Moldova peste zece milioane de euro, drept credit nerambursabil, pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii.

28 august 2023, 19:15

În regiunile cu puține precipitații cultivarea porumbului ar putea fi interzisă prin lege

În regiunile cu puține precipitații cultivarea porumbului ar putea fi interzisă prin lege. Aceasta măsură se referă în special la agricultorii din sudul țării. O spune ministrul agriculturii și industrii alimentare, Vladimir Bolea.

28 august 2023, 16:21

ANRE a stabilit noi prețuri la carburanți: Cât vor costa mâine benzina și motorina

Benzina se ieftinește cu 5 bani, iar motorina se scumpește cu 3 bani.

28 august 2023, 16:05

Recean, întrevedere cu noul șef al Misiunii USAID: „Creștem investițiile în infrastructură”

Prim-ministrul Dorin Recean i-a primit la Guvern pe noul șef al Misiunii Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID) în țara noastră, Jeff Bryan, și pe ambasadorul SUA la Chișinău, Kent Logsdon.

28 august 2023, 12:51

Preţul gazelor continuă să crească în Europa, pe fondul temerilor privind declinul exporturilor Norvegiei

Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa din Europa au crescut luni pentru a doua şedinţă consecutiv, declinul exporturilor Norvegiei adăugându-se temerilor privind posibile întreruperi la facilităţile cheie de export din Australia, transmit Bloomberg...

28 august 2023, 12:38

Serviciul Vamal a încasat peste 777 de milioane de lei săptămâna trecută; Au fost înregistrate 95 de fraude

Serviciul Vamal a încasat săptămâna trecută peste 777,8 milioane de lei.

28 august 2023, 10:36

Concurs inedit, lansat de BNM; Vor fi oferite premii în monede de argint

Pe 27 august 2023, de Ziua Independenței Republicii Moldova, s-a dat startul unui concurs inedit. Banca Națională a Moldovei (BNM) invită publicul larg să descopere monumentele de pe bancnotele de lei moldovenești.

27 august 2023, 15:02

Pentru a scoate din țară sume între 10 și 50 de mii de euro este nevoie de o autorizație a BNM

Pentru a scoate din țară o sumă cuprinsă între 10 mii și 50 de mii de euro, persoana fizică trebuie să prezinte la vamă permisiunea Băncii Naționale a Moldovei. Pentru obține această autorizație, solicitantul prezintă la Banca Națională a Moldovei o cerere,...

26 august 2023, 14:28