image
Sursa foto: jurnal.md

Avertisment major pentru RM din partea Băncii Mondiale: Suportul bugetar, condiționat de ABROGAREA amnistiei fiscale

Banca Mondială este îngrijorată de impactul pachetului de legi cu privire la reforma fiscală și amnistia capitalului, adoptat de Parlamentul RM în luna iulie curent. Îngrijorările au fost enunțate de directorul Băncii Mondiale pentru Moldova, Anna Akhalkatsi, care afirmă că aceste legi au un „efect negativ” asupra capacității BM de a oferi suport bugetar RM.

Oficialul a declarat, într-un interviu pentru revista „Profit”, că Banca Mondială este îngrijorată de faptul că legea cu privire la amnistia fiscală „creează o lacună în sistem și îl face vulnerabil la influxul de fonduri ilicite în sistemul financiar”.

Directorul Băncii Mondiale pentru Moldova a mai spus că momentul ales pentru efectuarea amnistiei nu este oportun, ținând cont de faptul că Moldova continuă să-și consolideze mecanismele și instituțiile de control după așa-numitul Laundromat și fraudă bancară.

„Este prea devreme să discutăm modul în care aceste prevederi vor fi aplicate și interpretate de diverși actori, dar lacunele create de lege reprezintă o cauză majoră pentru îngrijorare. Această incertitudine apare la o etapă, când așteptările conexe sistemului de declarare a averii au fost deosebit de mari, având în vedere lansarea sistemului de evidență electronică și consolidarea cadrului legal, ambele sprijinite de Banca Mondială prin intermediul Operațiunii pentru politici de dezvoltare în domeniul guvernanței economice”, a declarat oficialul.

Întrebată despre experiența altor state în materie de amnistie fiscală, Anna Akhalkatsi a spus că tipul de amnistii variază de la țară la țară, astfel încât nu este posibilă o generalizare pentru a spune când amnistia poate fi bună sau rea pentru o economie.

„Un lucru este cert: existența mai multor amnistii timp de un deceniu – în cazul Moldovei – este o situație ieșită din comun și știm că, până în prezent, amnistiile nu s-au soldat cu o repatriere semnificativă de capital”, a adăugat oficialul.

Anna Akhalkatsi a mai spus că aceste legi au un „efect negativ” asupra capacității BM de a oferi suport bugetar RM, scrie agenția Infotag.

„Aceasta înseamnă că suportul bugetar va fi disponibil pe viitor doar dacă va fi abordat impactul negativ al pachetului legislativ. Recomandarea noastră constă în abrogarea amnistiei de capital sau introducerea unor modificări semnificative pentru a atenua potențialele riscuri”, a punctat Anna Akhalkatsi.

Totodată, directorul Băncii Mondiale pentru Moldova a adăugat că reducerea contribuției de asigurări sociale achitate de angajator de la 23% la 18% „va diminua câștigurile fiscale obținute ca rezultat al reformei sistemului de pensii”. Anna Akhalkatsi mai consideră că îmbunătățirile pe care autoritățile au promis să le efectueze concomitent cu reducerea impozitului pe venit de la 18% la 12% „nu par a fi suficiente pentru compensarea pierderilor de colectări din impozitul pe venit”.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: