Despre moralitate în politică

Pentru a supraviețui în această ineficientă întreprindere care este Republica Moldova, sunt nevoit să lucrez zilnic, inclusiv sâmbăta și duminica, plătind bir în diferite locuri, chiar dacă veniturile mele ocazionale, obținute din această diversificare a serviciilor sunt infime. Și cineva este atent să nu uit să dau haraci din orice câștig suplimentar la serviciul de bază.

Nu sunt singurul contribuabil, desigur. Cititorul acestor rânduri cotizează și el la existența sistemului/ statului, lucru care la noi se transformă în cotizarea pentru un partid sau, mai precis, pentru prosperarea unor persoane, mai publice sau mai obscure, dar toate suficient de obraznice. De la Arena Chișinău până la toate orheilandurile, de la „drumuri în fiecare sat” la apartamentele ieftine pentru funcționarii publici – toate sunt construite și reparate din investițiile mele și ale celorlalți contribuabili.

Chiar dacă tot ce am învățat, eu însumi, cu adevărat, am făcut-o mai mult ca autodidact; chiar dacă m-am tratat mai mult pe cont propriu (e de gândit, apropo, la risipa de bani pentru un mecanism ineficient) și chiar dacă nu am beneficiat de drumurile reparate, în lipsa vreunui vehicul propriu.

Nu vreau să mă plâng, nici – Doamne ferește! – să-mi cer banii înapoi. Este absolut firească solidaritatea cu cei mai triști decât noi (scriu acest truism și îmi vine a râde, când mă gândesc la toți „triștii” noștri, care au mașini, dar nu au drumuri) și consider această contribuție a mea un firesc și benevol act de binefacere. Care nu trebuie etalat zilnic (nici azi nu l-aș fi pomenit, de nu mă scoteau din sărite fariseii din arcul „puterii”).

Veți spune că așa se construiesc statele și bugetele lor în întreaga lume. Doar că nu e chiar așa. Nimeni dintre guvernanții țărilor din lumea civilizată nu își asumă de o manieră atât de… feudală trezoreria statului, lăudându-se cu „generozitatea” sa, cu „grija pentru popor”, cu „grija pentru Moldova”.

Un exemplu pentru a înțelege diferența e drumul reparat de americani. Deși a fost construit pe timpul guvernării lui Barack Obama și a partidului său, nimeni și nicăieri nu s-a lăudat că ar fi fost o contribuție a președintelui american sau a Partidului Democrat! La intrarea în șoseaua Sărăteni–Soroca oricine poate să citească: drumul e construit pe banii poporului american, adică ai contribuabilului.

Nu aș sta prea mult să discut la tema moralității în politică. Nu calitățile morale sunt punctele forte ale unui politician. Mai mult, am impresia că până și cei mai cumsecade politicieni ajung să câștige alegerile (și să guverneze) prin metode deloc imaculate. Adică prin cele „tradiționale” pentru confruntările politice.

Dar ipocrizia „alor noștri” întrece orice limită. Și nu că tare m-ar durea capul de grija lor, dar cel puțin ar trebui să fim conștienți că tot ce „oferă” ei – chiar dacă o fac uneori sincer (și din „propriul salariu”) – este o parte din contribuția mea, din cotizarea mea la această construcție statală, care devine edificiu partinic.

De fapt, toate „strategiile” elaborate de partidul de guvernare în al doisprezecelea ceas al administrării bunului public divulgă un fiasco absolut al guvernării. În lipsa unor legi și mecanisme funcționale, care ar fi asigurat așezarea lucrurilor, dezvoltarea afacerilor, calitatea studiilor și justiția corectă; în lipsa unor rezultate palpabile în contextul integrării în lumea civilizată; în lipsa unor consecințe reale ale reformelor, cum ar fi stoparea emigrării masive, asigurarea cu locuri de muncă, economie funcțională și justiție echitabilă, zic în loc de toate acestea, cohorta de slugi ale sistemului a invadat țara în acest final de meci politic, ca să se laude cât de bine au împarțit ei banii noștri! Atenție! – nu cât de bine i-au investit în dezvoltarea comunității, ci cât de generos i-au risipit!

Pe de o parte, se vede că, înțelegând că nu vor mai fi la putere, ei au decis să pârjolească, să risipească și să golească vistieria statului; să nu lase nimic (decât datoriile) celor care vor veni după ei. Pe de altă parte, de vreme ce morala, ziceam, nu este un criteriu de evaluare a politicienilor, de ce și-ar ascunde ipocrizia, dacă ipocriții sunt azi în vogă?

Mircea V. Ciobanu